
După reducerile de vineri, motorina a coborât la 9,58 lei/l în stațiile Petrom, nivel care nu a mai fost atins din 20 martie. În același timp, benzina a ajuns la 8,72 lei/l, revenind la valorile din 18 martie, potrivit Profit.ro.
Scăderi similare s-au văzut și în stațiile premium OMV, unde motorina este 9,67 lei/l, iar benzina 8,83 lei/l.
La Rompetrol, prețurile au evoluat diferit: motorina s-a ieftinit cu 6 bani, însă benzina s-a scumpit cu 17 bani. Modificările vin după ce, joi, compania redusese prețul motorinei cu 20 de bani și pe cel al benzinei cu 26 de bani.
Astfel, vineri, în stațiile Rompetrol, benzina standard costă 9,11 lei/l, iar motorina standard 10,2 lei/l. Pe plan internațional, cotațiile petrolului au crescut joi cu 1%, însă au rămas sub pragul de 100 de dolari pentru a doua ședință consecutivă, pe fondul fluctuațiilor influențate de armistițiul fragil din Orientul Mijlociu.
Amintim că ordonanța care prevede reducerea accizei la motorină cu 30 de bani a intrat marți, 7 aprilie, în vigoare, prețurile carburanților scăzând deja cu până la 36 de bani, potrivit datelor oficiale publicate de Monitorul Prețurilor.




