Ultima oră

Societate amendată de comisarii de mediu, pentru deșeurile depozitate lângă un bloc din Târgu Jiu

Un constructor care a realizat lucrări de anvelopare la un bloc din Târgu Jiu a fost amendat cu 40.000 de lei de comisarii Gărzii de Mediu Gorj, după ce a depozitat necorespunzător, timp îndelungat, deșeurile rezultate din șantier, inclusiv materiale cu conținut de azbest.

Potrivit Gărzii de Mediu Gorj, operatorul economic a fost identificat în urma unei autosesizări. Comisarii au constatat că firma amesteca deșeuri cu conținut de azbest cu alte tipuri de deșeuri din construcții și demolări, încălcând grav legislația privind gestionarea materialelor periculoase.

Instituția subliniază că deșeurile cu azbest trebuie manipulate separat și eliminate doar prin operatori autorizați, întrucât expunerea necontrolată poate provoca efecte grave asupra sănătății și mediului.

Pentru neregulile constatate, firma a primit o sancțiune contravențională de 40.000 de lei, conform OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor.

Comisarii au dispus și o serie de măsuri imediate:

  • separarea deșeurilor pe categorii
  • stocarea în spații special amenajate
  • eliminarea sau valorificarea prin operatori autorizați

Reprezentanții Gărzii de Mediu atrag atenția că manipularea necorespunzătoare a azbestului poate duce la contaminarea aerului și a solului, iar inhalarea fibrelor este asociată cu boli grave, precum cancerul pulmonar sau mezoteliomul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *