Ultima oră

Un bărbat dat dispărut a fost găsit într-o pădure, „parțial mâncat” de un urs

Cadavrul unui bărbat în vârstă de 65 de ani, dat dispărut de aproape o săptămână, a fost descoperit duminică într-o zonă împădurită din apropierea localității Lupeni, județul Harghita.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele decesului. Primele indicii sugerează că bărbatul ar fi fost victima unui atac de urs, întrucât pe corp au fost observate urme de mușcături. Animalul nu a fost încă localizat.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, pe 3 mai 2026, polițiștii din Odorheiu Secuiesc au fost sesizați cu privire la descoperirea unei persoane decedate într-o zonă împădurită din apropierea localității Lupeni. La fața locului, echipele operative au stabilit că este vorba despre un bărbat de 65 de ani, din zonă.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru a determina cauza exactă a morții. În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările.

Între timp, autoritățile locale atrag atenția asupra riscului crescut reprezentat de prezența urșilor în zonă. Vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, a declarat public că bărbatul ar fi fost ucis de un urs, menționând că trupul prezenta semne de atac și ar fi fost parțial devorat.

Acesta a subliniat, de asemenea, necesitatea unor măsuri urgente pentru gestionarea populației de urși, făcând apel la promulgarea rapidă a legii adoptate recent de Parlament în acest sens.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *