
O echipă de specialiști din Germania de la firma care a livrat utilajele se află la Târgu-Cărbunești pentru punerea în funcțiune a întregii instalații în vederea începerii efective a producției de BCA-uri a fabricii Soceram. Potrivit primarului Dănuț Birău, în câteva zile, unitatea de producție își va începe activitatea.
„O veste mult așteptată, iată că, la șase ani de la stabilirea demarării proiectului, în sfârșit, s-a ajuns la finalizare și la începerea efectivă a producției, programată pentru sfârșitul acestei săptămâni sau începutul săptămânii viitoare, având în vedere că, la acest moment, echipa de specialiști din Germania, de la firma care a livrat utilajele, se află la Târgu Cărbunești pentru punerea în funcțiune a întregii instalații, în vederea începerii efective a producției de BCA-uri la fabrica de la Târgu Cărbunești.(…) Am început în pandemie, în aprilie 2020. După ce a trecut pandemia, a venit războiul din Ucraina, apoi aceste evenimente nu prea plăcute din punct de vedere economic din țara noastră și iată că e bine că, până la urmă, s-a reușit să se ajungă la final și această investiție să înceapă să-și producă roadele pentru care a fost gândită inițial”, a precizat Dănuț Birău.



