
Din data de 15 octombrie, Școală Gimnazială Bălcești din Bengești-Ciocadia are un director nou care nu prea stă pe la muncă. Este vorba despre Loredana Rada, învățătoare de profesie care predă, în schimb, Educație Socială la unitatea de învățământ pe care o conduce. Elevii scolii spun că nu au văzut-o deloc la ore la Școală nr.1 Bengești, aceasta fiind înlocuită la catedră de diferiți profesori. Luni părinții elevilor au cerut ajutorul presei, supărați că copiii lor nu au tablete pentru orele on-line, nemulțumiți fiind și de modul cum este condusă școală. Directoarea nu și-a făcut deloc apariția în cursul zilei la școală, știind că presa este in fața unității de învățământ din Bengești.
Aceasta este al doilea director numit la conducerea școlii în doar două luni de zile. Inspectoratul Școlar Gorj tolerează situația, directoarea numita având susținere politică .




