
O tragedie rutieră s-a produs vineri, 14 august, pe DN2B, în județul Brăila. Doi soți au murit după ce autoturismul în care se aflau a intrat pe contrasens și s-a izbit de o altă mașină. În urma impactului, trei copii au fost răniți și transportați la spital.
Accidentul a avut loc la ieșirea din orașul Ianca către Brăila. Polițiștii au fost sesizați prin 112 în jurul orei 11:40.
Din primele verificări, un bărbat de 55 de ani, din municipiul Brăila, conducea autoturismul dinspre Brăila către Ianca. La un moment dat, acesta ar fi inițiat o manevră de depășire.
În timpul manevrei, autoturismul a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu o mașină care circula din direcția opusă.
Doi soți au murit în urma impactului
În autoturismul condus de bărbat se afla și soția acestuia, o femeie de 54 de ani.
Impactul a fost extrem de violent, iar cei doi soți au murit în urma accidentului.
În cealaltă mașină se aflau o femeie de 39 de ani, din București, și cei trei copii ai acesteia, cu vârste de 4, 7 și 9 ani.
Șoferița și copiii au fost răniți și transportați la spital pentru evaluare și îngrijiri medicale.
Șoferița nu consumase alcool
Polițiștii au testat-o pe femeia de 39 de ani cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Anchetatorii continuă verificările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul și modul în care s-a desfășurat manevra de depășire.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Accidentul a dus și la blocarea traficului pe DN2B.



