
Constantin Drăgoescu afirmă că minerii și energeticienii din Complexul Enegetic Oltenia ar fi trebuit să oprească lucrul, acum, în plină criză energetică, pentru a le demonstra guvernanților că nu trebuie renunțat la energia pe cărbune. Reacția primarului liberal al comunei Fărcășești vine după ce factorii de decizie de la nivel central au cerut CE Oltenia să producă mai multă energie pe lignit, pentru că este secetă și nu au alte variante.
“Situația aceasta trebuia să o prevadă, adică să nu închidem carierele de cărbune și tot ce ține de ele. Vedeți că, acum, depindem de producerea energiei pe cărbune. Este secetă și depindem de termocentralele noastre, de Complexul Energetic Oltenia.(…) Eu știu că s-a investit în desulfurări, s-au făcut investiții la termocentrale… Este păcat că, acum, vor să le închidă! Eu zic că, acum, era momentul ca la Complexul Energetic Oltenia să se fi făcut o grevă generală și să se ceară drepturile și tot ce trebuie, în opinia mea. Atunci, vedeau politicienii și ministrul Energiei ce înseamnă să închizi Complexul Energetic Oltenia.(…) Eu cred că, acum, era momentul să se vadă și să se schimbe optica, astfel încât să se meargă în continuare pe producerea de energie pe bază de cărbune.(…) Acum, când au văzut că nu este apă și că nu se mai poate produce energie, că se închide Cernavodă, că una, că alta, ei vor să mai închidă alte grupuri la Complexul Energetic Oltenia! În loc să angajeze oameni, să poată exploata cărbunele. Că este cărbune la Cariera Roșia! Au investit atâția bani în termocentrale și în tot ce ține de ele, iar, acum, vor să le închidă. E păcat!”, a conchis Constantin Drăgoescu.




