
Din sistemul energetic național ar urma să mai dispară încă 710 MW pe cărbune, până la sfârșitul lunii august, potrivit unei ordonanțe de guvern. Închiderea de capacități este prinsă și în Planul Național de Redresare și Reziliență. Deocamdată, conducerea Complexului Energetic Oltenia nu a trimis, nicio informare oficială, federațiilor că nu se vor mai închide capacități, până la 31 august. Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie afirmă că “este incertitudine totală”.
“Deci, oficial nu ni s-a transmis nimic, dar ați văzut și dumneavoastră declarațiile din ultimele zile în care ce spuneam noi, după întâlnirea cu prim-ministrul Bolojan, aceea că doreau să închidă grupul la Turceni, au spus-o și dumnealor.(…) Nu se știe absolut nimic. Vă dați seama că e o chestie de incertitudine totală, atât timp cât, azi, e un guvern, mâine probabil că nu va mai fi. Vedeți că tot ce face România, face pompieristic. Adică, atunci când au nevoie de ceva, da, se uită către acel ceva. După aceea, uită. Sper să nu uite uită de faptul că i-am salvat, nu știu a câta oară, cărbunele, sistemul energetic național, nici după ce trece acest moment de criză profundă în sistemul energetic.(…) Sper să le vină mintea de pe urmă și guvernanților.(…) Directoratul CEO a trimis un material prin care susține funcționarea a trei blocuri și unu în rezervă la Complexul Energetic Oltenia. Dar nu directoratul ia decizii în sensul ăsta. Eu știu că documentele s-au trimis la guvern de mult. (…) Ați văzut și dumneavoastră, că a declarat domnul Bușoi că merge să informeze Comisia Europeană, dar, în ultimul ceas, pentru că, cum să zic, unii vorbesc că se pierd bani din PNRR, dacă nu închidem pe repede înainte, alții vorbesc de reducerea gazelor cu efect de seră, până în 2035, cu 55%, în Europa, dar nu spun că noi deja avem redus cu 70% și noi trebuie să fim primii premiați la așa ceva, dar repetăm la prețuri”, a precizat liderul FNME.




