Dezvăluiri

Trufelea anunță cum va funcționa CE Oltenia din 31 august

Trei grupuri energetice din cadrul Complexului Energetic Oltenia, plus un al patrulea grup în rezervă de capacitate, ar urma să rămână în funcțiune și după data de 31 august. Informația a fost prezentată de conducerea companiei, în contextul discuțiilor privind menținerea unei capacități suficiente pentru Sistemul Energetic Național.

Președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Cosmin Trufelea, a declarat că a avut o întâlnire cu premierul, în cadrul căreia s-a discutat despre disponibilitatea companiei de a sprijini sistemul energetic național. Potrivit acestuia, în cadrul discuțiilor cu premierul, s-a vorbit despre menținerea în funcțiune a trei plus unu grupuri energetice.

„Din ce am urmărit în conferința de presă a domnului Pîslaru, a spus că trei plus unul grupuri de la Complexul Energetic Oltenia vor rămâne în funcțiune și după 31 august. De asemenea, am avut o întâlnire și cu domnul prim-ministru vineri, pentru că a dorit să ne asigure că putem să ajutăm Sistemul Energetic Național. Și dumnealui a spus că vor rămâne trei plus unul grupuri după 31 august”, a declarat președintele Directoratului CEO, Cosmin Trufelea.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *