Craterul s-a format în urma unui impact produs în 2024, însă evenimentul nu a fost observat în timp real. Cercetătorii au identificat urmele coliziunii abia după ce au analizat imaginile strânse de sonda Lunar Reconnaissance Orbiter.
Impactul a avut loc în urmă cu doi ani
Potrivit cercetătorilor, craterul s-a format pe partea vizibilă a Lunii, în perioada 11 aprilie – 22 mai 2024. Un fragment provenit cel mai probabil de la un asteroid sau o cometă, cu dimensiunea estimată la cea a unei clădiri de trei până la șase etaje, a lovit suprafața satelitului natural al Pământului.
Impactul nu a fost detectat atunci de telescoapele de pe Pământ sau din spațiu. Imaginile realizate de camera cu unghi larg a sondei LRO au rămas neobservate o perioadă, fiind ascunse în cantitatea foarte mare de date colectate.
Cercetătorii au remarcat imaginile abia în august 2025, iar ulterior au fost realizate fotografii mai detaliate pentru confirmarea descoperirii.
Craterul poartă numele unui cercetător
Noua formațiune a primit numele McGetchin, în memoria lui Thomas McGetchin, fost director al Lunar and Planetary Institute din Houston.
Cu un diametru de aproximativ 222 de metri, craterul este de circa trei ori mai mare decât precedentul record identificat de sonda Lunar Reconnaissance Orbiter în urmă cu aproximativ un deceniu.
Adâncimea ajunge la aproximativ 43 de metri, ceea ce înseamnă că structura are dimensiuni impresionante raportat la un impact produs într-o perioadă atât de recentă.
Un eveniment care se produce o dată la peste un secol
Cercetătorii estimează că un impact de asemenea amploare este extrem de rar. Un eveniment comparabil ar avea loc pe Lună aproximativ o dată la 132 de ani.
Cele două studii dedicate descoperirii au fost publicate în revista Science Advances, iar oamenii de știință consideră că observația oferă o oportunitate rară de a studia efectele unui impact lunar recent.
Urmele impactului se întind pe mai mult de 100 de kilometri
Coliziunea nu a modificat doar zona imediat apropiată de crater. Materialul lunar dislocat în urma impactului a fost proiectat pe o distanță de peste 106 kilometri.
Praful și fragmentele de rocă au fost aruncate la un unghi mai mare decât estimaseră anterior cercetătorii. Fenomenul le oferă oamenilor de știință noi informații despre modul în care se schimbă suprafața Lunii în urma impacturilor.
În jurul craterului a fost identificată și o zonă cu temperaturi mai scăzute, cu un diametru de aproximativ 6,4 kilometri. Cercetătorii au asociat acest „punct rece” cu modificările produse în stratul de sol lunar de impact.
Descoperirea poate fi importantă pentru viitoarele misiuni
Observațiile sunt relevante și pentru planurile NASA privind explorarea și utilizarea pe termen lung a suprafeței Lunii.
Materialul proiectat în urma unor astfel de impacturi poate ajunge la distanțe considerabile, motiv pentru care cercetătorii vor să determine cât de mare este riscul ca fragmentele să afecteze viitoarele structuri construite pe Lună.
Datele obținute cu ajutorul sondei LRO ar putea contribui astfel la proiectarea și protejarea viitoarelor instalații lunare.
Descoperirea demonstrează, totodată, că suprafața Lunii este mai dinamică decât pare la prima vedere. Cercetările realizate cu LRO indică faptul că stratul superior al solului lunar este remodelat de materialul ejectat în urma impacturilor mai frecvent decât se estima anterior.
