
Casa Memorială „Tudor Vladimirescu” din Vladimir a găzduit o seară dedicată istoriei, culturii și identității gorjene, în cadrul evenimentului „Rădăcinile din Vladimir. Copilul care a visat o națiune”. Manifestarea a reunit muzica, filmul, cartea și expozițiile într-un eveniment care a readus în atenție una dintre personalitățile importante ale istoriei românești și legătura sa cu locurile natale. Publicul prezent la Vladimir s-a bucurat de un program artistic susținut de Orchestra Simfonică „Lyra Gorjului”, dar și de momente dedicate istoriei și patrimoniului local. Filmul, expozițiile și prezentările de carte au completat atmosfera unei seri în care trecutul și prezentul s-au întâlnit într-un spațiu cu o puternică încărcătură istorică.
Evenimentul a fost susținut de Consiliul Județean Gorj, în colaborare cu instituții importante de cultură din județ, printre care Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” și Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. Pentru administrația locală din Vladimir, evenimentul a reprezentat mai mult decât o simplă manifestare culturală. A fost o ocazie de a pune în valoare Casa Memorială „Tudor Vladimirescu” și, în același timp, de a arăta că patrimoniul și istoria unei comunități pot deveni puncte de plecare pentru proiecte culturale care să atragă oameni și să facă aceste locuri mai cunoscute.
Primarul comunei Vladimir, Marius Vijulan, s-a declarat mulțumit de modul în care s-a desfășurat evenimentul și a transmis că astfel de proiecte vor fi susținute și pe viitor. „Ne bucurăm că am reușit să avem o seară atât de frumoasă la Vladimir și că oamenii au venit să descopere sau să redescopere istoria acestui loc. Casa Memorială «Tudor Vladimirescu» merită să fie cunoscută și valorificată cât mai mult, iar noi ne dorim ca acesta să fie doar începutul. Vom încerca să organizăm și alte evenimente care să aducă oamenii mai aproape de cultură și de istoria comunei noastre.”
Organizatorii au pus accent și pe necesitatea promovării patrimoniului gorjean, într-un județ care păstrează numeroase obiective istorice și arhitecturale, dar și o tradiție culturală importantă.




