Social

ISJ Gorj: Profesorii trebuie să analizeze cu elevii rezultatele la Simularea Evaluării Naționale

Elevii din Gorj află pe 30 martie rezultatele la Simularea Examenului de Evaluare Națională. Conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Gorj, la simulare au participat aproximativ 2.500 de elevi. Au lipsit 160 de candidați, iar la Școala din Bumbești-Jiu nu a fost organizată simularea pentru că profesorii nu au dorit să participe. Astfel, 68 de elevi de clasa a VIII-a nu au fost prezenți la cele două probe ale simulării Examenului de Evaluare Națională.

„Rezultatele la simulare trebuie prezentate elevilor de clasa a VIII-a pe 30 martie. Atunci vor fi disponibile pentru toată lumea. Nu se vor face niciun fel de procente. Rezultatele vor fi prezentate în școli. Se va face o analiză și se vor trage concluzii. Vedem ce măsuri trebuie să fie luate pentru a remedia anumite situații sau pentru a recupera. Fiecare unitate de învățământ știe ce măsuri să ia în funcție de rezultatele elevilor. Este bine că au participat la simulare pentru că la examenul propriu-zis nu vor mai avea aceleași emoții și se vor putea concentra pe subiecte. Sunt destui candidați care au emoții și acestea pot afecta evoluția la examen”, a menționat Marius Staicu, inspectorul școlar general din județul Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *