
Situația de la Termocentrala Turceni continuă să ridice semne de întrebare, în condițiile în care problemele tehnice și presiunea pentru menținerea singurului grup energetic în funcțiune pun o presiune tot mai mare pe activitatea unității energetice. Surse din cadrul Complexului Energetic Oltenia susțin că lucrările de mentenanță ar fi trebuit să se desfășoare pe o perioadă mai lungă, însă grupul energetic a fost solicitat să intre mai repede în sistem. Potrivit acelorași surse, decizia ar putea avea consecințe asupra fiabilității echipamentelor.
„În ritmul acesta, problemele vor fi din ce în ce mai mari la Termocentrala Turceni. Din câte știu, ar fi trebuit să mai stea câteva săptămâni pentru a finaliza lucrările, însă s-a cerut intrarea cât mai rapidă a grupului în sistem. Nu vreau să vorbesc cu păcat, dar, în ritmul acesta, Termocentrala Turceni se va închide pe cale naturală. Nici la Rovinari lucrurile nu stau mai bine și te poți aștepta și acolo la defecțiuni la grupurile energetice. La Rovinari mai este și problema de personal, pentru că, la Turceni, sunt 500 de angajați pentru un singur grup, iar la Rovinari, la trei grupuri, lucrează aproximativ 800 de angajați”, ne-au relatat surse din cadrul Complexului Energetic Oltenia.




