
Reforma administrativ teritorială a României rămâne un subiect de discuție, însă schimbările concrete întârzie să apară. Corneliu Răducan Morega, prefectul demisionar al județului Gorj, consideră că reorganizarea administrației este necesară și că autoritățile ar trebui să treacă de la declarații la măsuri concrete. Acesta susține că reforma nu ar trebui amânată la nesfârșit și că, indiferent de momentul în care va fi pusă în aplicare, este important ca procesul să înceapă. În opinia sa, România discută de prea mult timp despre schimbări administrative, fără ca acestea să se concretizeze.
„Nu contează când se va face, însă trebuie să se facă ceva, pentru că timpul trece, iar noi doar vorbim și nu se face nimic concret în acest sens. Au trecut peste 30 de ani de la Revoluție și nu s-a făcut nimic. Încă puțini ani de așteptare nu ar fi o problemă, dar trebuie făcut ceva în această direcție. Ar trebui realizată obligatoriu și regionalizarea, pentru că așa se întâmplă și în alte țări”, a declarat Corneliu Răducan Morega, prefectul demisionar al județului Gorj.
Reforma administrativ teritorială este un subiect dezbătut de ani buni în România, în special în contextul nevoii de eficientizare a instituțiilor publice și de utilizare mai bună a resurselor. Rămâne însă de văzut când vor fi luate decizii concrete și în ce formă vor fi implementate eventualele schimbări.




