
Cosmin Morega speră să obțină fonduri prin Compania Națională de Investiții pentru refacerea și extinderea infrastructurii Clubului Sportiv Motru, inclusiv a stadionului din oraș. Săptămâna trecută, primăria Motru a alocat suma de 35.000 lei, bani necesari achitării drepturilor salariale angajaților, dar și a utilităților clubului.
Cosmin Morega speră ca, până în luna iulie 2021, să înființeze o nouă echipă de fotbal la Motru pe care să o înscrie în Liga a 4-a. Edilul spune că primăria va fi principalul finanțator. Se așteaptă, însă, să vină alături și sponsori. “Am luat legătura cu președintele clubului. Împreună cu dumnealui, am decis de ce ar fi nevoie la acest club, reabilitare totală, începând de la clădiri, teren, împrejmuiri, iluminat. Vom face toate demersurile pentru a solicita aceste sume de la CNI. Să dea bunul Dumnezeu să le putem accesa și să le primim și această bază să o putem dezvolta. Să nu uităm că, pe 13 iulie 2016, a încetat să mai avem echipă de fotbal la Motru. Mi-aș dori ca, pe 13 iulie 2021, să vorbim despre înființarea unei echipe la Motru și voi face tot posibilul ca această echipă să fie înființată cel puțin până la acea dată. Vreau să obțin fonduri inclusiv pentru modernizarea stadionului. Și aici mă refer la sistemul de irigat, la împrejmuiri, la tribune. Am prins tot ceea ce este posibil, la sălile de forță, vestiarele, toată infrastructura stadionului îmi doresc să fie modernizată. Rămâne să evalueze un expert investiția pentru a vedea la cât se ridică, oricum, se ridică la sume destul de mari. Motru are nevoie de sport. Voi înscrie, la anul, o echipă de fotbal în liga a 4-a. Primăria și Consiliul Local vor sprijini această echipă. Așteptăm și oameni cu suflet, sponsori, pentru a ajuta”, a declarat edilul.




