Școlile s-ar putea redeschide în siguranță la sfârșitul lunii martie-început de aprilie, după ce se încheie a doua etapă de vaccinare anti-Covid, care vizează cadrele didactice, vârstnicii și persoanele din categoriile vulnerabile.
„În faza a doua de vaccinare intră profesorii și populația în vârstă. Asta înseamnă că am putea redeschide școala în siguranță la sfârșitul lui martie – începutul lui aprilie când începem etapa a treia de vaccinare. Atunci am fi terminat etapa a doua pentru categoriile vulnerabile”, a spus Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
El a subliniat că în cazul copiilor nu s-a pus problema severității bolii, ci că aceștia se pot infecta, pot să fie asimptomatici și să transmită altor persoane acest virus.
0 1.204