Liderul PNL Gorj spune că pentru Complexul Oltenia și județul Gorj vor urma vremuri mai bune după ce Comisia Europeană va aproba planul de restructurare al companiei miniere de la Târgu-Jiu. Dan Vîlceanu vine cu argumentul că vor fi realizate investiții de 3,5 miliarde de euro la CE Oltenia, bani care se vor resimți în economia județului Gorj. “Am avut o etapă de prenotificare, care a fost finalizată. În urma acelei etape de prenotificare, Complexul Energetic Oltenia a primit invitație de la Comisia Europeană să notifice acest program de eficientizare. Lucru care s-a întâmplat, au fost trimise documentele și așteptăm răspunsul comisiei, care nu poate fi altul decât pozitiv. Sunt convins că nu sunt probleme și acest plan de eficientizare va fi aprobat, pentru că exact Comisia Europeană a fost cea care a trimis invitația Complexului Energetic Oltenia de a notifica planul acesta de eficientizare. Noi ne așteptăm ca, până la finalul lunii ianuarie, sau începutul lunii februarie să primim răspunsul, și CEO să poată primi banii pentru certificatele de CO2 aferenți anului 2020. CEO are un program de eficientizare, care, până la sfârșitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie, va fi aprobat de comisie și intrăm într-o perioadă, spun eu, foarte bună, nu numai pentru CEO și pentru județ, pentru că în județul Gorj, la CEO, vor fi investite 3,5 miliarde de euro, și asta înseamnă o creștere inclusiv a economiei județului. Cred că ne așteaptă vremuri mai bune și zile însorite pentru salariații CEO și pentru CEO, decât ce am avut în ultimii ani”, a conchis deputatul Dan Vîlceanu.
0 958