De când a devenit soție, Roxana Vancea și-a asumat o mulțime de responsabilități iar viața de familie pare că o epuizează uneori, așa că are nevoie de ajutor.
După căsătoria cu Dragoș Paiu pe lângă soție, Roxana Vancea a devenit și mămică. Aceasta și-a luat atribuțiile în serios și se ocupă îndeaproape de fiul său vitreg, micuțul Milan. Însă uneori este depășită de situație și cedează în fața presiunii.
Recent, în cadrul emisiunii „Mămici de pitici, cu lipici”, Roxana Vancea a mărturisit că a ajuns la capătul puterilor. Soțul său s-a accidentat la picior, iar acest lucru l-a imobilizat la pat pentru o perioadă. Așa că Roxana Vancea trebuie să fie în permanență pe lângă el și să îl ajute cu tot ce are nevoie. Pe lângă asta, trebuie să se ocupe și de Milan, iar toate aceste sarcini au făcut-o să cedeze. Roxana Vancea a avut nevoie de ajutor și a apelat la soacră. Vedeta și-a pus soțul să își cheme mama să o ajute, pentru că simțea că nu mai face față.
„Sun-o să vină că nu te mai suport. Sun-o pe maică-ta să vină să ne ajute să supraviețuim”, i-a spus Roxana Vancea soțului ei, potrivit spynews.ro.
„Nu îi mai suport pe niciunul”
Imediat după apelul telefonic, mama sportivului și-a făcut apariția și a fost gata să preia treburile casei. La vederea acesteia, Roxana Vancea a răsuflat ușurată și i-a mărturisit că cei doi au adus-o la capătul puterilor.
Se pare că Roxana Vancea a fost exasperată de cerințele celor doi, mai ales de cele ale soțului aflat la pat.
„Bine că ați venit că nu îi mai suport pe niciunul. Unul vrea ceva, altul vrea altceva”, i-a spus Roxana Vancea soacrei sale, conform sursei citate.