Liderul Sanitas Gorj consideră “o glumă proastă” intenția guvernului Cîțu de a suspenda acordarea voucherelor de vacanță pentru anul 2021, reducerea indemnizației de hrană și tăierea sporurilor. Sindicaliștii din sănătate au anunțat deja un calendar de proteste. Liderii Sanitas vor picheta sediile Guvernului, Parlamentului şi ministerelor în perioada 11 – 19 februarie, în semn de protest faţă de anunţurile autorităţilor de reducere a veniturilor în sistemul bugetar. „Gândul de-a tăia drepturi angajaților din sănătate, un afront, o jignire aduse de guvernanți întregului personal medical din România. Suspendarea voucherelor pe 2021 este o glumă proastă”, spune Valentin Popa.
Mitrescu: Minerii vor primii vouchere
Liderii sindicali din cadrul Complexului Oltenia și administrația companiei au semnat, pe data de 5 februarie, actul adițional la contractul colectiv de muncă care prevede și acordarea voucherelor de vacanță în 2021. Constantin Mitrescu spune că minerii și energeticienii nu vor fi vizați de măsurile pe care guvernanții le-au anunțat pentru că voucherele de vacanță au fost deja prinse în CCM. “Contractul colectiv de muncă este valabil până în luna aprilie 2022. Avem negociat voucherul de vacanță, nu este dat prin legi speciale, ca să ni-l poată lua acum guvernanții.”, spune președintele Sindicatului Energia Rovinari.