Actualitate

Iordache, despre drumul expres Craiova-Târgu-Jiu: Nu a fost trasat ca să-și atingă obiectivul de a lega Gorjul de Vestul țării

Drumul expres Târgu-Jiu Craiova este unul din obiectivele de investiții care va fi finanțat prin intermediul planului național de redresare și reziliență.

Ion Iordache spune că lansarea Planului național de redresare și reziliență reprezintă momentul restartării României și a județului Gorj. Senatorul PNL a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, despre programul care presupune investiții de aproximativ 30 de miliarde de euro în țară, în principal în modernizarea infrastructurii, dar și sănătate, educație, agricultură sau energie verde. „E un moment, posibil, unic pentru generațiile noastre, putem reconstrui județul din punct de vedere al dezvoltării economice. E pentru prima oară când avem la dispoziție resurse financiare cu care putem începe dezvoltarea”, a declarat Ion Iordache. Drumul expres Târgu-Jiu-Craiova este unul din obiectivele de investiții care va fi finanțat prin intermediul planului național de redresare și reziliență. Ion Iordache a trimis câteva săgeți către deputatul PSD, Mihai Weber, care a spus, în nenumărate rânduri, că este proiectul său de suflet. Senatorul spune că, pe vremea guvernării PSD, pe lângă faptul că nu a fost alocat niciun leu finanțare, și traseul a fost ales prost pe ruta : Craiova—Crușeț-Hurezani-Târgu-Jiu. Iordache afirmă că se caută soluții ca traseul care va face legătura cu Vestul țării să fie mai scurt. Ion Iordache a mai anunțat că guvernul PNL a asigurat finanțarea și pentru finalizarea centurii ocolitoare a Târgu-Jiului și podul de la Lainici, investiții importante pentru dezvoltarea județului, în contextul în care Uniunea Europeană impune renunțarea la producerea energiei pe bază de cărbune în următorii ani.

   

Citește și:

2 Comentarii

  1. Acest drum trebuie sa treaca cat mai aproape de zonele populate ale judetului si de zonele industriale ce vor fi reconvertite in viitor. E vorba de minerit si centralele pe carbune. El va trebui sa lege judetul pe axa N-S de Petrosani si prin Filiasi , de Craiova. In viitor va trebui realizat inca un drum expres pe directia V-E care sa faca legatura intre T Severin si R.Valcea. Intersectia celor doua axe sa fie in zona TG-jiu cu centurile aferente. Numai astfel ,Gorjul poate spera la o existenta economica rezonabila sustinuta de viitoare investitii industriale si de turism. Totul incepe cu drumuri expres pe care viteza reala de deplasare sa fie de ordinul a 100Km/h , fara carute si animale, fara curbe dupa care asteapta politia rutiera (ei nu fac decat sa-si faca datoria si sa limiteze numarul de accidente datorate in parte si infrastructurii si) si fara restrictiile de viteza nenumarate asa cum sunt in prezent pe drumul european 79 care teoretic este declarat cu viteza legala in localitati de 70km/h. Incercati sa parcurgeti legal distanta dintre Tg jiu si Filiasi si veti vedea de ce e ocolit Gorjul si de turisti si de investitori. Economia inseamna mobilitate si siguranta de la care incepe totul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *