
Potrivit sursei citate, oamenii legii au luat decizia sancţionării contravenţionale a preotului care a organizat evenimentul, cu amendă în cuantum de 500 de lei. De asemenea, au fost sancţionaţi contravenţional alţi cinci preoţi care aveau calitatea de participanţi.
Toți participanții la slujbă, căutați de polițiști!
Cazul nu este, însă, nici pe departe încheiat. „Verificările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor care nu au respectat legislaţia în vigoare, urmând a se dispune măsurile legale care se impun”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani, Delia Nenişcu.
Oamenii legii au demarat demarat ancheta după ce pe reţelele de socializare au apărut imagini de la o slujbă oficiată în localitatea Tudora, la care au participat peste 100 de persoane. Credincioșii nu purtau mască şi nici nu păstrau o distanţă corespunzătoare între ei. Slujba misionară s-a desfăşurat în spaţiu închis, ea fiind oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu protopopul de Botoşani, Petru Fercal.
Directorul DSP, Monica Adăscăliţei, a declarat că s-a autosesizat în cazul de la Tudora şi a demarat propria anchetă. De asemenea, conducerea DSP anunţă că, alături de prefectul Dan Nechifor, va iniţia un dialog cu reprezentanţii Protopopiatului Botoşani. „Urmare a apariţiei în presa locală a unor imagini care ilustrează o slujbă dintr-o biserică din judeţul Botoşani, la care nu au fost respectate măsurile igienico-sanitare specifice pandemiei, DSP Botoşani s-a autosesizat şi va desfăşura o anchetă, solicitând un punct de vedere din partea Protopopiatului”, a spus Monica Adăscăliţei.




