Actualitate

Șeful UATAA Motru, CRITICI la adresa primarului și prefectului. REACȚII

Directorul Uzinei de Agent Termic și Alimentare cu Apă Motru, Dorel Drăghici, este supărat pe primarul Cosmin Morega și prefectul de Gorj, Corneliu Răducan Morega. UATAA se confruntă cu un val de debranșări.

Dorel Drăghici critică ultimele declarații făcute, săptămâna trecută, de edil și de reprezentantul guvernului în teritoriu privind racordarea instituțiilor publice și a motrenilor la rețeaua de gaze. Cosmin Morega a spus că este în căutarea de surse de finanțare pentru branșarea clădirilor aflate în patrimoniul primăriei la gaze. Și Corneliu Răducan Morega a spus că soluția alternativă la UATAA este racordarea motrenilor la rețeaua de gaze. “Nu-l înțeleg pe domnul prefect. Dacă aș fi fost prefect, nu aș fi declarat așa ceva. Probabil că se urmărește ca Motru să fie un fel de Baia de Aramă sau Strehaia, cu coșuri de fum scoase pe lângă locuințe”, spune directorul UATAA. Uzina de Agent Termic Și Alimentare cu Apă se confruntă cu un val de debranșări în ultima perioadă. Dorel Drăghici spune că a primit peste 100 de cereri. Cu toate acestea, șeful UATAA dă asigurări că uzina va funcționa și iarna viitoare. UATAA Motru nu a reușit să achiziționeze cele aproximativ 47 de mii de certificate de CO2 până la data limită de 30 aprilie. Dorel Drăghici spune că uzina va primi penalități de 100 de euro pentru fiecare certificat neachiziționat, amenda urmând se fie plătită în luna aprilie 2021.

Morega: Să PLECE ACASĂ

Primarul de la Motru, Cosmin Morega, acuză conducerea liberală a UATAA Motru că nu este interesată de soarta uzinei, din vreme ce nu a făcut demersuri la guvern pentru a sprijini societatea. “ Sunt depășiți de situație. Ar fi momentul să plece acasă până nu dărâmă de tot această unitate”, spune edilul PSD. Cosmin Morega anunță că va face o analiză a situației economice în care a ajuns UATAA Motru. „Cei care au dus-o în prăpastie vor plăti. Voi face toate demersurile legale pentru a verifica ceea ce s-a întâmplat”, a conchis edilul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *