Primarul de Turcinești, Dumitru Modrea, l-a reclamat în ziua alegerilor, în septembrie anul trecut, pe fiul fostului edil local PSD, că tânărul l-ar fi lovit în fața primăriei. Tânărul a susținut candidatul PSD la alegerile locale, acesta nefiind tatăl sau. Dosarul instrumentat de Poliția Bumbești Jiu a fost însă clasat, organele de poliție considerând că fapta incriminată de edilul liberal nu a existat. Modrea nu s-a oprit aici, anul acesta a făcut o a doua plângere la poliție, pe motiv că se simte amenințat de același tânăr. Drept urmare, cel reclamat în dosar s-a ales cu permisul de port armă suspendat. Dosarul se află pe rolul instanței de judecată.
Comportamentul lui Modrea este ieșit din comun, acesta reclamând-l de doua ori pe același cetățean pentru fapte pe care nu le poate dovedi, pentru că acesta i-a făcut anticampanie. Tânărul deține o armă de vânătoare, pe care a predat-o poliției.