
Potrivit documentului trimis premierului Florin Cîțu și miniștrilor Trasporturilor, Cătălin Drulă, și Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, Cosmin Popescu a cerut finanțări pentru extinderea drumului expres Craiova – Târgu-Jiu către Deva, reabilitarea și modernizarea liniei de cale ferată Simeria – Târgu-Jiu – Filiași, reabilitarea, extinderea și modernizarea DN67 Drobeta Turnu Severin -Târgu-Jiu- Râmnicu-Vâlcea și amenajarea unui aerodrom pentru avioane ușoare în județul Gorj. Președintele Consiliului Județean Gorj consideră aceste investiții vitale pentru județ, având în vedere că, în următorii ani, vor dispărea mii de locuri de muncă de la Complexul Energetic Oltenia, compania urmând să intre în proces de restructurare. Cosmin Popescu spune că cele 4 proiecte de investiții pe care le-a propus pot primi finanțare de la guvern prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Președintele consiliului județean susține că investițiile pot fi realizate până la finalul anului 2026. “În calitate de președinte al Consiliului Județean Gorj, alături de colegii mei, președinți ai consiliilor județene din Hunedoara și Dolj, am făcut un apel către factorii de decizie guvernamentali să includă pe lista de investiții prioritare la nivel național, pentru perioada 2021-2027 (inclusiv în Master planul de transport), următoarele proiecte pe care le consider strategice pentru județul nostru: extinderea drumului expres Craiova – Târgu-Jiu – Deva, reabilitarea și modernizarea liniei de cale ferată Simeria – Târgu-Jiu – Filiași, reabilitarea, extinderea și modernizarea DN67 Drobeta-Turnu Severin – Motru – Târgu-Jiu – Horezu – Râmnicu-Vâlcea, înființarea/amenajarea unui aeroport/aerodrom pentru avioane ușoare în județul Gorj. Am făcut aceste demersuri, pentru că cele 3 județe sunt afectate de Planul pentru o Tranziție Justă. Consider că este necesară intervenția guvernului pentru realizarea obiectivelor menționate anterior. Cele patru proiecte de investiții pot fi incluse de guvernanți în Planul Național de Redresare și Reziliență și pot fi realizate până la finalul anului 2026. Să nu uităm că, de multe ori, Oltenia a susținut sistemul energetic național și că n-au fost încasați bani pe cărbunele livrat unor CET-uri din țară. Cred că a venit timpul ca actualul guvern să se uite și către județul nostru”, a conchis Cosmin Popescu.






Sunt corecte solicitarile. Numai conectarea judetului la rutele majore ale tarii creeaza sansa ca judetul sa mearga mai departe intr-un mod rezonabil . Toti politicienii din judet , trebuie sa faca front comun pentru interesele vitale ale judetului.