Autoritățile locale de la Negomir și Consiliul Județean Gorj au încercat să preia drumul, în lungime de 4 kilometri, de la Complexul Energetic Oltenia, pentru a-l băgă în reabilitare. Tronsonul este plin de gropi. Șoferii care au trecut prin zonă și-au distrus mașinile. Autoturismele au fost avariate serios: s-au ales cu băile de ulei sau spoilerele sparte. Primarul comunei Negomir, Tudor Oiță, spune că drumul este afectat și de alunecări de teren. Edilul atrage atenția că dacă se va surpa, cetățenii ar putea rămâne izolați, drumul fiind singura legătură cu orașele Rovinari și Târgu-Jiu. ”Din păcate, atunci când s-a vrut transformarea în drum județean, conducerea Complexului Energetic Oltenia nu a dorit acest lucru, în anul 2017. Drumul s-a degradat, sunt probleme, alunecări de teren și rupturi. O să se intervină de săptămâna viitoare. Acolo, oamenii și-au spart băile, și-au rupt spoilerele. Am înțeles că s-a ținut licitația, iar, de săptămâna viitoare, se va remedia. Nu arată tocmai bine drumul. Nu am înțeles politica CEO de ce nu au cedat astfel de obiective autorităților locale și județene pentru care plătesc impozite. Ei trebuie să-l întrețină. Era mai simplu să-l predea consiliului județean și să scape de niște cheltuieli. Solicitări am tot făcut să ni-l predea, dar nimic. Este vorba despre circa 4 kilometri. Este singura legătură cu orașul Rovinari sau Târgu Jiu. Mai sunt și alunecări de teren, iar dacă drumul cedează, putem să rămânem izolați. Lumea ar putea să ocolească 50 de km pentru a ajunge la Rovinari, de exemplu. Sperăm să se rezolve problema”, a conchis primarul comunei Negomir.
0 292