Conducerea Complexului Energetic Oltenia a făcut public faptul că va lua măsuri pentru ca legea privind scăderea vârstei de pensionare la companie să fie pusă în aplicare. Potrivit lui Ion Rușeț, consilier în cadrul Complexului Energetic Oltenia, va fi respectat actul normativ și vor fi făcuți toți pașii necesari pentru a nu exista sincope în funcționarea anumitor sectoare de activitate din cadrul societății. „Conducerea Complexului Energetic Oltenia nu face rebeliune la aplicarea legii. Va pune în aplicare orice act normativ. CEO va funcționa avem posibilitatea de a angaja tineri de la scoli profesionale, de la învățământul dual. Vor fi câteva mii de salariați care vor beneficia de pe urma aplicării legii. Va avea loc și o reorganizare la nivel intern și o redistribuire a personalului”, a anunțat Ion Rușeț, la un post local de televiziune.
Este de amintit că Guvernul a avizat negativ proiectul de lege, din cauza impactului bugetar. Este nevoie de câteva zeci de milioane de euro pentru plata contribuțiilor la bugetul de stat pe mai mulți ani în urmă pentru salariații care vor beneficia de condiții speciale de muncă. Deputații au aprobat miercuri cu majoritate de voturi proiectul de lege.