
Un lider de sindicat din Complexul Energetic Oltenia pune la îndoială legalitatea mandatelor pentru unii din șefii companiei. Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, a declarat că ar fi probleme legat de actualitatea Ordonanței în baza căreia s-a făcut selecția șefilor. Este vorba de OUG 109 din 2011, privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Recent, Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia a numit doi noi membri în Directoratul companiei, pentru o perioadă de 4 luni, începând cu data de 28.06.2021, în baza prevederilor OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, respectiv:
„domnul Mitrică Cosmin Ionut, absolvent al Facultății de Știinte Juridice din Craiova, avocat în cadrul Baroului Dolj, care a ocupat anterior funcția de Președinte al Consiliului de Supraveghere al CE Oltenia; domnul Jianu Gigel, absolvent al Universității din Petroșani, profilul Exploatări Miniere și Ingineria Mediului, care a ocupat funcții succesive de conducere în cadrul EMC Motru și EMC Roșiuta, în perioada 1997 – 2021. Directoratul CE Oltenia este format din 5 membri: Burlan Daniel – președinte, Bălășoiu Constantin – membru, Diaconu Pintea Lăcrămioara – membru, Mitrică Cosmin Ionuț – membru, Jianu Gigel – membru.”, conform CEO.




