Dezvăluiri

Lider din CE Oltenia: Nu s-au pierdut drepturi salariale

Constantin Mitrescu, președintele Sindicatului Energia Rovinari, dă asigurări nu s-au pierdut din drepturile salariale ale minerilor și energeticienilor.

Constantin Mitrescu a venit cu precizări după ce Laurențiu Manolache, liderul unui sindicat mic din cadrul Complexului Energetic Oltenia, a declarat că minerii și energeticienii au pierdut din drepturi, pentru că “sindicatele nu mai au trecere în fața administrației”. Președintele Sindicatului Energia Rovinari afirmă că Laurențiu Manolache “băsnește”. Constantin Mitrescu dă asigurări nu s-au pierdut din drepturile salariale ale minerilor și energeticienilor, unele dintre ele fiind introduse în lefuri pentru a nu fi afectate de ordonanța trenuleț.

“Nu știu cine e Manolache, dar sporurile s-au introdus în salarii, la fel și cele pentru sâmbete și duminici, economia la fondul de salarii este atunci când este economie, anul trecut, s-au introdus mai mulți bani astfel încât au fost la limită să depășească fondul de salarii, iarăși cu voucherul de vacanță e în contract, nu l-a pierdut nimeni și nici nu suntem de acord cu așa ceva. Așteptăm bugetul ca să facem în așa fel încât acei bani, chiar dacă nu-i dăm sub formă de voucher, să nu se piardă și, la fel, vrem și o mărire de salariu cu rata inflației. Acestea se vor discuta după ce se va aproba guvernul. Omul acesta vorbește să se afle în treabă, băsnește, nu s-a pierdut nimic, totul s-a băgat în salariu. Dacă nu se băgau în salariu, la 1 ianuarie, le-am fi pierdut din cauza ordonanței trenuleț. Ce spune el că s-a pierdut spune de acele drepturi care au fost securizate în salariile angajaților. Ordonanța trenuleț ne-a afectat voucherul, dar noi îl avem în contractul colectiv de muncă, nu am fost de acord să-l dăm jos, am fost și la ministru pentru asta și ni s-a promis că rămân banii, vor fi dați sub altă formă, deci nu se va pierde”, a precizat liderul Energia Rovinari.

”Noi am câștigat drepturi, le-am securizat”

Minerii le-au dat un ultimatum liderilor sindicali din Complexul Oltenia. Au amenințat cu plecări masive din sindicate, dacă se pierd din drepturile prevăzute în CCM sau dacă nu vor fi indexate lefurile măcar cu rata inflației. Constantin Mitrescu afirmă că liderii marilor sindicate au câștigat drepturi, de-a lungul anilor, la negocierile cu administrația, nu au pierdut.

“Noi, de-a lungul timpului, am câștigat drepturi, când a fost, le-am securizat. Niciodată nu m-am dus la negociere ca să pierd ceva, am făcut în așa fel încât să rezolvăm. De asta și sunt salariile acestea așa mari în CEO decât în alte sectoare, deocamdată. Eu sper și sunt convins că nu vom pierde la negocieri nimic”, a adăugat sindicalistul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *