
Dumitru Turbăceanu consideră că sumele pe care fiecare localitate le poate accesa prin intermediul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny” sunt insuficiente pentru a realiza proiecte importante de investiții. Autoritățile locale vor primi sume fixe prin PNDL 3. Vor fi alocate cel puţin 140 de milioane de lei pentru fiecare judeţ, 4 milioane pentru fiecare comună şi 7 milioane de lei pentru fiecare oraş. De asemenea, pentru fiecare municipiu (în afară de reşedinţele de judeţ) vor fi alocate 10 milioane de lei, iar pentru fiecare reşedinţă de judeţ – 43 de milioane de lei. “ Din câte am înțeles, fondurile sunt limitate pentru fiecare localitate, dar mă gândesc că nu toate primăriile din țară vor accesa proiecte pe programul Anghel Saligny. Mă gândesc că sumele vor fi suplimentate. Aici e cu dus și întors, mai ales că acest program se desfășoară pe o perioadă destul de lungă de 5 ani și cu drept de prelungire cu încă 3, dacă investițiile nu sunt finalizate în termen de 5 ani. Investițiile depind, în primul rând, de finanțare. Dacă ni se alocă în fiecare an o anumită sumă și nu întreaga sumă, și decontările se vor face pe o perioadă mai lungă vorba aceea: timpul lung-moarte sigură. Mi s-ar părea normal să se procedeze ca la PDNL. Adică, dacă ai făcut un proiect, să-ți fie achitate facturile, nu să spună că anul ăsta primești doar o sumă de bani. O lungim. Nu mi se pare corect nici cu aceste sume alocate la fiecare primărie. Am înțeles că ar fi undeva la 40 de miliarde de lei vechi pentru fiecare localitate. Ce să fac cu 4o de miliarde de lei, dacă depun proiecte pentru drumuri și gaze? Nu ajung nici pentru un proiect. 40 de miliarde de lei vechi sunt puțini și pentru fiecare proiect, dar am înțeles că suma se dă pe fiecare localitate ”, a conchis primarul comunei Baia de Fier.




