Ion Iănăși, primarul de Vladimir, inculpat în dosarul penal privind realizarea podului din Andreești, aflat pe rolul Curții de Apel Craiova, a chemai în aceste zile Poliția Economică la instituția pe care o conduce. Edilul, sătul de desele prezente ale reprezentanților acestei structuri în primărie, urmare a unor reclamații îndreptate împotriva sa, a încercat la rândul său să facă reclamații la adresa viceprimarului de la PSD. Considerând că îi poate face un „cârlig” rivalului său politic, edilul fiind liberal la carnet, a reclamat polițiștilor situația unui drum realizat pe vremea când actualul vice era primar.
Într-un cuvânt, primarul conștient că îl pândește o condamnare a luat în calcul ca vicele sa nu îi ia cumva locul pe timpul în care acesta, urmare a sentinței definitive, va părăsi scaunul de primar. Mai exact, liberalul a luat în calcul să îi fabrice și respectivului un dosar, chiar daca indicațiile edilului privesc lucrări realizate în jurul anul 2012.
Și astfel, polițiștii au ajuns la primăria Vladimir, așa cum au mai făcut-o de câteva ori în ultimele luni, niciodată neplecând cu mâinile goale.