
Ziua Armatei Române va fi sărbătorită, luni, printr-o serie de manifestări organizate în format restrâns, cu respectarea măsurilor de prevenire a transmiterii virusului SARS-CoV-2, în principalele garnizoane din ţară şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români, informează Ministerul Apărării.
Toate ceremoniile vor fi adaptate regulilor privind prevenirea şi combaterea pandemiei COVID-19 stabilite la nivel central şi local. Având în vedere contextul epidemiologic, asistenţa va fi limitată cât mai mult posibil, iar ceremoniile militare se vor desfăşura în prezenţa unui medic epidemiolog.
În statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai Apărării vor fi desfăşurate activităţi specifice dedicate acestui eveniment.
Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I” inaugurează, duminică, expoziţia temporară “Mihai I – un secol de istorie (1921-2021)”, iar până luni intrarea la muzeu este liberă.




