Societatea Edilitara din Târgu Jiu are o nouă conducere. Adrian Dăianu este cel care se află în vârful instituției începând cu acest timp. Fostul director, Alexandru Zaharia, va rămâne însă în activitatea de coordonare a activității după cum afirmă primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
,,De astăzi, Adrian Dăianu conduce societatea Edilitara. Este un specialist căutat de mari companii autohtone dar și din afara țării și are o carieră impresionantă.
În echipa care coordonează activitatea societății rămâne domnul Alexandru Zaharia, un om cu o experiență vastă, a cărui activitate este foarte apreciată.
De asemenea, profesorul universitar doctor Dorel Chirițescu este noul președinte al Consiliului de Administrație al Edilitara.
Vom avea un volum uriaș de lucrări la Târgu Jiu și ne bazăm pe societatea Edilitara, a cărei activitate o vom susține așa cum am făcut-o și până acum. Urez echipei de conducere și membrilor consiliului de administrație succes în activitate și sunt convins că rezultatele muncii lor se vor vedea curând! Felicitări!”, a afirmat primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
FELICITARI,PENTRU CE?PENTRU CA A AJUNS LA CIOLAN?DACA ESTE ASA CAUTAT DE ATATEA FIRME A AJUNS TOCMAI LA EDILITARA?