Comercianţii din oraşul Rovinari riscă să încaseze amendă şi să rămână cu activitatea suspendată dacă nu se prezintă la primărie pentru a-şi viza autorizaţia de funcţionare până la finalul lunii ianuarie 2022. Agenţii economici au obligaţia de a solicita vizarea autorizaţiilor de funcţionare eliberate în baza O.G. 99/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi a HCL Rovinari nr. 27/25.02.2016.
Pentru obţinerea vizei anuale sunt necesare următoarele documente:
– Autorizaţia de funcţionare în original;
– Cerere tip de vizare a autorizaţiei pentru anul în curs;
– Copie după dovada plăţii de viză.
Nivelurile taxelor pentru anul 2022 au fost stabilite prin HCL Rovinari nr. 205/25.11.2021, după cum urmează:
– 110 lei pentru agenţii economici care se încadrează în grupele 5610-Restaurante, 5630-Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor alcoolice şi 9320-alte activităţi recreative şi distractive potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională CAEN;
– 30 lei pentru celelalte activităţi.
În cazurile în care au intervenit modificări, atât la documentaţia existentă în dosarul de autorizare iniţială, cât şi la condiţiile de funcţionare, de la data autorizării/vizării anterioare, pentru obţinerea vizei anuale se va depune o declaraţie prin care vor fi aduse la cunoştinţă modificările survenite.