Ex-directorul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, Gigel Capotă, a declarat că, din punctul său de vedere, unitatea medicală are și acum doi manageri. Capotă spune că a fost dat afară de la SJU și că nu a plecat de bună voie și că nu ar exista o decizie de schimbare din funcție. Cu toate acestea, fostul manager a avut la dispoziție instanța de judecată pentru a scoate în evidență neregulile care s-ar fi produs la înlocuire.
În plus, Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu a organizat un alt concurs pentru selectarea unui manager. După cum se cunoaște, postul respectiv este ocupat de Dumitru Vienescu. Gigel Capotă a avut parte de un mandat marcat de scandaluri în fruntea SJU. Chiar un raport al Ministerului Sănătății a scos în evidență o serie de nereguli.