Politică

DEPUTAT de Gorj: NU dorm în parlament!

Deputatul PNL Gheorghe Pecingină nu a luat încă o decizie privind o candidatură la Gorj sau la București în alegerile din 2024.

Gheorghe Pecingină este vicepreședinte al PNL Gorj, dar ocupă și posturile de secretar general adjunct al partidului la nivel național și pe cel de prim-vicepreședinte al organizației Sectorului 3 București. Deputatul nu spune, deocamdată, dacă, în 2024, va candida tot la Gorj sau la București. Gheorghe Pecingină susține că activitatea la PNL Gorj se desfășoară normal, chiar dacă funcția de președinte este ocupată interimar, de la mijlocul lunii ianuarie, de primarul orașului Novaci, Dumitru Leuștean, după autosuspendarea deputatului Dan Vîlceanu. „Din punctul meu de vedere, activitatea în PNL Gorj se desfășoară normal. Cei doi deputați de Gorj sunt activi. Ne facem treaba în parlament. Dan Vîlceanu este unul dintre cei mai vizibili miniștri, eu încerc să reprezint Gorjul cu cinste în parlament, nu am venit să dorm. Am inițiative legislative, inclusiv pentru Gorj, cum a fost acela la legea de reducere a vârstei de pensionare legat de grupa a II a de muncă. Sunt vicepreședinte de drept al PNL Gorj. Nu există niciun fel de incompatibilitate cu funcția de secretar general adjunct și cu cea de prim-vicepreședinte al organizației Sectorului 3. Până în 2024, e foarte mult. E prematur să mă pronunț în ceea ce privește o candidatură. Îmi doresc să fiu cât mai vizibil la nivel național și mai util pentru Gorj”, a conchis Gheorghe Pecingină.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *