Eveniment

Proxenetul doljean „Rata” vrea în libertate după Paște! Judecătorii au spus NU

Veșnicul inculpat Iulian Gheorghe Bulga, deținut în Penitenciarul Târgu Jiu și-a cerut, de Paste eliberarea condiționată. O instanță a Judecătoriei Târgu Jiu a respins cererea lui Bulga zis ,,Rață” chiar pe 26 aprilie. Rață a fost condamnat cu patru ani in urmă la 12 ani de închisoare cu executare pentru trafic de persoane și proxenetism. Din 2004 până în 2017, Rață era cercetat în 45 de dosare penale.

Prima parte a sentinței, persoana condamnată a executat-o in Penitenciarul Craiova.

Bulga a fost arestat în Italia în 2017, de unde a fost transferat în Penitenciarul Craiova în august pentru a putea fi judecat în acest dosar. În ianuarie 2018 magistraţii Tribunalului Dolj l-au găsit vinovat de toate infracţiunile reţinute în sarcina sa, fiind condamnat la o pedeapsă totală de 12 ani şi 265 zile închisoare, întrucât mai avea un rest de pedeapsă neexecutat dintr-o condamnare mai veche, primită pentru acelaşi gen de fapte: „Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 3 ani închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite, aşa încât, în final, pedeapsa aplicată este de 11 ani închisoare. (…) Adaugă pedeapsa mai sus rezultată la restul de pedeapsă de 630 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 11 din 12 martie 2009 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 234 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, aşa încât, în final, inculpatul va executa 12 ani şi 265 zile închisoare. Obligă inculpatul Bulga Gheorghe la plata sumei de 5500 lei cheltuieli judiciare către stat (din care 2000 lei aferente urmăririi penale). Cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2018”, se arată în aceea hotărârea instanţei.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *