Actualitate

Un alt parc construit lângă Coloana Infinitului din Târgu Jiu

Încep lucrările la parcul de lângă Coloana Infinitului. Acesta va fi construit pe terenul donat de către o târgujiancă după ce aceasta şi-a manifestat dorinţa de a se construi un parc, în continuarea celui ce adăpostește opera lui Brâncuși. Terenul are o suprafaţă de 2665 mp. Investiţia se ridică la valoarea de 1,8 milioane lei şi va fi realizată cu bani de la bugetul local.,

Am demarat lucrările la parcul pe care îl amenajăm lângă Coloana Infinitului, pe terenul donat de doamna Maria Banu Ertegun, căreia îi mulțumesc, încă o dată, pentru acest gest extraordinar.
Doamna Ertegun și-a manifestat dorința de a se construi un parc, în continuarea celui ce adăpostește opera lui Brâncuși, pe terenul în suprafață de 2665 mp pe care l-a cedat municipiului Târgu Jiu.

Este o investiție de la bugetul local, în valoare de 1,8 milioane lei, ce se bazează pe un spațiu verde generos, cu o alee din granit, bănci, dar și iluminat modern, bazat pe corpuri de iluminat de tip LED. Lucrările sunt executate de societatea Edilitara, sub coordonarea directorului general Adrian Dăianu. Va fi o zonă care va atrage atenția, punând, totodată, în valoare Coloana Infinitului.

De asemenea, mulțumim familiei Valeriu și Cristiana Irinel Stoica, dar și Fundației Infinitului pentru sprijinul acordat și pentru implicare în acest frumos proiect ce urmează a se concretiza în perioada următoare”, a anunţat primarul Marcel Romanescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *