Actualitate

Noaptea Muzeelor marcată în format fizic în acest an

Cea de a 18-a ediţie a Nopţii Muzeelor va avea loc sâmbătă, 14 mai, la nivel naţional şi propune publicului expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, spectacole, ateliere, concerte, tururi interactive, toate desfăşurate în format fizic, după două ediţii de pandemie.

Noaptea Muzeelor este una dintre cele mai apreciate mărci culturale şi este organizată anual de Reţeaua Naţională de Muzeelor din România (RNMR). După cele două ediţii online sau hibrid (fizic şi online) din pandemie, evenimentele găzduite de muzee şi organizaţii culturale vor fi deschise vizitatorilor în a doua sâmbătă a lunii mai, până noaptea târziu, în buna tradiţie a Nopţii Muzeelor europene, cu peste 120 activări speciale, în acest moment, puse la cale în aproximativ 80 de localităţi din 38 de judeţe în toată ţară, fie ele mari centre culturale, oraşe, comune sau chiar sate.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *