Octavian Purea, pădurar la Ocolul Silvic Târgu Cărbunești, inculpat într-un dosar de furt și fals intelectual aflat pe rolul Judecătoriei Cărbunești, este acuzat că permite, de la sine putere, accesul turmelor de oi în pădurea Statului. Practic, respectivul lasă anumiți ciobani să își pască oile în cantonul pe care îl are în pază, pe raza orașelor Țicleni și Târgu Cărbunești. Superiori respectivului se fac că nu văd.
Anumiți ciobani cu dâre de mână și nezgârciți să își împartă brânza și carnea cu pădurarii care le permit accesul în zone interzise, și-au mutat arsenalul în pădurea de care are grijă tocmai finul primarului de Țicleni. Este vorba despre pădurea din zona localității dar și de cea care se întinde spre Târgu Cărbunești de a cărei pază și protecție se ocupă pădurarul Octavian Purea. Oile nu au ce căuta în pădure, dar pădurarul ,,cu grade” dar inculpat într-un dosar penal de furt de lemne și falsificare de documente demonstrează că face ce vrea.
Ar trebui că responsabilii Direcției Silvice să ia măsuri nu înainte a verifica situația în teren. Asta dacă brânză și carnea de miel nu a ajuns de Paşte și pe mesele regilor de la Ocolul și de la Direcție.