Se anunță noi creșteri de prețuri de la data de 1 august 2022. Românii vor trebui să scoată din buzunare mai mulți bani, atunci când merg la cumpărături. În urmă cu o zi, pe 15 iulie, Guvernul a adoptat noi modificări la Codul Fiscal. În acest sens, alcoolul, băuturile cu zahăr, țigări, mesele la restaurant și vacanțele se vor scumpi.
S-a decis ca, începând cu luna august, să intre în vigoare noi accize pentru țigări și alcool. Fiecare pachet de țigări va fi mai scump cu 60 de bani, față de prețul din prezent, iar prețul la băuturile alcoolice va crește cu 10 procente.
De asemenea, persoanele care au contracte part-time vor plăti contribuții la nivelul salariului minim, iar taxele la jocurile de noroc cresc (prag de impozitare de 3%, 20% sau 40%, în funcție de câștig).