O societate din Târgu Jiu a fost prinsă de inspectorii de muncă în timp ce folosea șapte persoane care nu avea încheiate contracte de muncă. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a aplicat o amendă de 140.000 de lei.
„Un angajator cu sediul în Municipiul Târgu-Jiu, a fost sancționat, săptămâna trecută, de către inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj cu suma de 140.000 lei pentru folosirea în activitate a șapte persoane fără încheierea unui contract individual de muncă în formă scrisă cel târziu în ziua anterioară începerii activității.
Angajatorul în cauză activează în domeniul restaurantelor, fiind depistat pe raza orașului Târgu-Cărbunești“, se arată într-un comunicat de presă al ITM Gorj.