Gheorghe Pecingină a participat, joi, la discuțiile dintre liderii sindicali și ministrul Energiei, Virgil Popescu. În opinia sa, întâlnirea a fost benefică pentru Complexul Energetic Oltenia. Deputatul susține că nu vor mai avea loc concedieri colectiv la CEO. “Se cere mărirea capacității de producție a CEO. În plan era prevăzută o reducere a producției concomitent cu reducerea numărului de personal. Nu ai cum să dai producție mai mare cu un număr mai mic de angajați”, spune deputatul PNL. Gheorghe Pecingină susține că planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia presupune investiții inclusiv în utilajele din cariere. “Birocrația a fost depășită. Suntem în linie dreaptă. Până acum, au fost doar cârpeli la utilaje, dar nu a existat niciodată un plan de anvergură și sume atât de mari pentru Complexul Energetic Oltenia. Potrivit ordonanței de urgență privind decarbonarea, din 2023 toate grupurile termocentralelor vor trebui să intre în rezervă tehnică. Gheorghe Pecingină neagă, însă, că se va întâmpla așa ceva. “Cei care cântă prohodul s-au înșelat. Nu se vor închide capacități de producție până când nu va fi pus altceva în loc”, a conchis vicepreședintele organizației județene a PNL Gorj.
0 606