Ultima oră

Amenzi de peste 37.000 de lei aplicate de inspectorii DSV Gorj

În perioada 22 – 28.08.2022, inspectorii D.S.V.S.A. Gorj au efectuat verificări în unități și obiective supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor situate în Aninoasa, Albeni, Alimpești, Bâlteni, Berlești, Bustuchin, Bumbești-Jiu, Fărcășești, Hurezani, Licurici, Logrești, Padeș, Prigoria, Roșia de Amaradia, Rovinari, Stejari, Săcelu, Scoarța, Stoina, Târgu-Jiu, Turburea, Turcinești, Tismana, Țânțăreni și Vladimir în domeniile alimentar și al sănătății și bunăstării animalelor.

În timpul controalelor efectuate au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale reprezentând 9 amenzi în cuantum de 37.200 lei, unor operatori / persoane fizice din Godinești, Ionești, Motru, Mușetești, Padeș și Țânțăreni, astfel:
– 4 x 1.200 lei proprietarilor unor exploatații de animale, pentru achiziționarea şi/sau vânzarea/înstrăinarea de animale fără documentele prevăzute de legislația sanitară veterinară în vigoare;
– 1.200 lei la un magazin de furaje pentru nerespectarea normelor sanitar veterinare în vigoare privind depozitarea furajelor;
– 1.200 lei unui operator economic pentru desfășurarea de activității de alimentație publică fără a deține document de înregistrare sanitar veterinară și pentru siguranța alimentelor;
– 10.000 lei la o brutărie, pentru întreținerea necorespunzătoare a spațiilor de producție și depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
– 10.000 lei unui magazin de furaje pentru nerespectarea normelor sanitar veterinare în vigoare privind întreținerea spațiilor de comercializare a furajelor;
– 10.000 lei unui snack-bar pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *