Monden

S-A MĂRITAT MIRA?! Detalilul care i-a scăpat artistei într-o postare

Levi Elekes este bărbatul care i-a cucerit iremediabil inima și alături de care are planuri mari de viitor. Artista a spus că se vede soție și mamă la brațul vlogger-ului, iar acum, poate fără să vrea, i-a debusolat pe cei din online.

Plecată prin oraș cu treabă, Mira a fost la un pas de a fi victima unui accident rutier. Deși nu s-a întâmplat nimic, căci totul a fost evitat în ultimul moment, artista a ripostat în online.

”Acum vin din trafic. Era cât pe ce să dea un nene, un moș, evident, în mine. Eu tot susțin ideea asta: după o vârstă ar trebui să fie ilegal să conduci. Nu mi se pare normal ca la o vârstă de 70-80 de ani să mai conduci. Nu există, frate! Nu mai ai reflexe”, a spus Mira pe pagina sa de Instagram.

Ulterior, la scurt timp după ce Mira și-a spus punctul de vedere, pe fir a intrat și partenerul acesteia. Levi nu i-a fost aproape în momentul cu pricina, dar imediat a avertizat-o că ceea ce a spus ar putea să îi aducă multe reacții negative. Însă, pe lângă conversația lor, făcută publică de olteancă, altceva a atras atenția.

Levi Elekes: Nu poți să condiționezi condusul de vârstă.

Într-o țară civilizată se fac teste periodic și cine nu trece, fie că are 40 de ani, fie 112, nu conduce.
Mira: Dar să se dea niște teste pentru abilitate anual, se poate. Exact!

Levi Elekes: Da, dar asta e altceva. Vezi că se poate lua lumea de tine dacă generalizezi.

Mira: Și asta e adevărat. Să nu vă luați de mine, bine?

În imaginea publicată, se vede că Levi este trecut într-un mare fel în agenda telefonului artistei. Dacă au făcut sau nu marele pas în secret, ori dacă urmează să se căsătorească, nu se știe încă, cert este că Mira îl vede pe Levi drept soțul ei

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *