„Într-o atmosferă solemnă și festivă, ocazionată de organizarea Adunării Generale a Alianței Colegiilor Centenare la Predeal, Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” a primit, cu unanimitate de voturi, acceptul membrilor de a face parte din Alianța Colegiilor Centenare. Alianţa Colegiilor Centenare a fost înființată in 2008 și s-a aflat sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Mihai I, Regele României.
Printre membrii acestei alianțe prestigioase amintim : C.N. „Moise Nicoară” – Arad, C.N. „Ferdinand I” – Bacău, C.N. „Dr. Ioan Meşotă” – Braşov, C.N. „Gh. M. Murgoci” – Brăila, C.N. „Sfântul Sava” – Bucureşti, C.N. „Mihai Viteazul” – Bucureşti, C.N. „Gheorghe Şincai” – Bucureşti, C.N. „Mircea cel Bătrân” – Constanţa, C.N. „Carol I” – Craiova, C.N. „Elena Cuza” – Craiova, C.N. „Fraţii Buzeşti” – Craiova, C.N. „Traian” – Drobeta-Turnu Severin, C.N. „Andrei Şaguna” – Braşov, C.N. „Gheorghe Lazăr” – Bucureşti, C.N. „Mihai Eminescu” – Iaşi, C. N. ‘’Constantin Diaconovici Loga’’-Timișoara“, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” pe pagina de Facebook.
1 6.843
Fostii elevi pot participa la evenimentul de la Predeal?