Primăria, Consiliul Local Drobeta Turnu Severin și Palatul Culturii “Teodor Costescu” vă invită la expoziția meșterilor populari din Oltenia “Meseria de a trăi în istorie – Mica Unire”. Evenimentul va avea loc la Palatul “Teodor Costescu” în sala “Gheorghe Anghel” în perioada 23-24 ianuarie 2023.
”UNIREA este singura stare politică, ce putea să asigure viitorul nostru și să ne permită a da țării organizarea ce o aștepta de atât de mult timp. ” Alexandru Ioan Cuza
Expoziția meșterilor populari din Oltenia și spectacolul organizat cu ocazia Micii Uniri este cu siguranță prilej de bucurie pentru cei care vor fi prezenți la Palatul “Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin în zilele de 23-24 ianuarie 2023.
Meșterii populari au șansa de a se întâlni unii cu alții și de a se strânge într-o Horă a Unirii românești, alături de iubitorii de frumos care vor fi prezenți în cele două zile.
Din județul Gorj participă la acest eveniment etnologul Pompiliu Ciolacu și meșterul popular Gheorghe Ciuncanu. Pompiliu Ciolacu, managerul CJCPCT Gorj va fi prezent cu icoane sculptate în lemn, icoane pictate, icoane de vatră și alte produse. Meșterul Popular Gheorghe Ciuncanu din Tismana este un artist broder cunoscut pentru costumele populare deosebite pe care le realizează și cu care va veni la Drobeta Turnu Severin. Artistul popular realizează haine populare specifice Gorjului.
Avem nevoie de meșteșugari, de arta lor unică, de reperele pline de valoare pe care le aduc pentru că arta populară, indiferent de regiunea de unde vine, reflectă specificul național al unui popor!
Vă invităm, așadar, începând de luni, 23 ianuarie 2023, ora 13.00 în sala „Gheorghe Anghel” la o expoziție a meșterilor populari din Oltenia. Vor fi ateliere de olărit, pielărie și sculptură în lemn, dar și ateliere de dansuri populare susținute de Grupul “Junii Mehedințiului” și “Lăstărașii”.
Tot în data de 23 ianuarie 2023, între 18.00 – 20.00 va avea loc spectacolul „Oltenii uniți cu țara”, un concert organizat de Palatul Culturii „Teodor Costescu” în parteneriat cu Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” din Craiova și Episcopia Severinului și Strehaiei. Acompaniază orchestrele reunite ale Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” și „Lăutarii Mehedințiului”, (dirijor Nicolae Drăghia). Invitați sunt corul Kinonia (dirijor profesor Iulian Pruiu), Niculina Stoican și Alina Moți Drăghia.
În data de 24 ianuarie 2023, tot la Sala „Gheorghe Anghel”, între orele 10.30 – 18.00 va avea loc premierea meșterilor populari din Oltenia. Evenimentul se va încheia cu un recital susținut de Nina Predescu și Liliana Buncianu.
Vă așteptăm cu drag să sărbătoriți alături de noi Mica Unire!
Intrarea este liberă!