Primăria Târgu Jiu încearcă din nou să angajeze un arhitect pentru instituție. În acest sens a fost reluat concursul pentru încadrarea unui arhitect-șef. Instituția nu mai are de câțiva ani un arhitect. La un moment dat, a fost angajată o arhitectă tânără, dar aceasta a plecat de la primărie din motive personale. Ulterior, postul a fost ocupat prin delegarea atribuțiilor către personal care nu avea calificarea necesară. A fost cazul ultimului șef care nu a rămas mult pe funcție, având probleme penale.
Acum atribuțiile postului de arhitect șef al Primăriei Târgu Jiu au fost preluate de un funcționar de la Urbanism. Potrivit reprezentanților Primăriei Târgu Jiu, până acum au fost depuse două dosare la concursul de angajare a unui arhitect șef. În lipsa unui arhitect șef întârzie și finalizarea Planului de Urbanism General al Municipiului Târgu Jiu.