Drumul din satul de sinistrați de la Câmpu Mare, din comuna Albeni, se surpă în urma lucrărilor de canalizare prost făcute. Astfel, de-a lungul drumului au apărut găuri adânci din cauza cărora mașinile pot să fie avariate. Unele mașini chiar au rămas împotmolite în noroi și în găurile formate.
Cristian Andrei, un localnic din Câmpu Mare, susține că situația a apărut ca urmare a lucrărilor de la rețeaua de canalizare, care nu este funcțională: „S-au făcut săpături pentru rețea de canalizare și s-a aruncat pământ în bătaie de joc. Să nu mai vorbim că lucrările nu au fost executate așa cum trebuie. Firma asta care a făcut lucrarea nu a avut un compactor, o placă vibrantă și pământul nu a fost așezat așa cum trebuie, așa că este norma că după aceste ploi s-a lăsat pământul și sunt cratere pe drum. Mașinile pot rămâne suspendate. Un vecin s-a trezit cu mașina în groapă, iar un alt vecin a rămas cu camionul împotmolit. Acum au venit câțiva lucrători și au aruncat pământ în mijlocul drumului, fără să fie întins.
Nu știu cum a câștigat firma aceasta licitația. Canalizarea nu este funcțională și nici nu va fi pentru că nu s-a respectat caietul de sarcini“.
Potrivit acestuia, primarul comunei, Ionuț Silviu Stan, a venit la fața locului cu patronul firmei care a realizat lucrarea. Primarul Stan este judecat pentru că a luat în mod repetat mită. A fost suspendat din funcție, însă instanța de la Curtea de Apel Craiova a decis că poate să-și îndeplinească atribuțiile, însă el nu poate intra în sediul primăriei pentru că este sub control judiciar și nu se poate apropia de salariați, care sunt martori în dosar.