
Un număr de 4.682.638 de pensionari era înregistrat în aprilie 2026 în România, cu 1.836 mai puţini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.783 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la aproape 13,032 miliarde lei. Din totalul pensionarilor, 519.153 aveau perioade lucrate în agricultură, iar pensia medie a fost de 715 lei.
Potrivit statisticilor CNPP, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.781.627 de persoane, din care 2.157.235 femei, în timp ce pensia medie era de 3.114 de lei.
Pensie anticipată au primit, în aprilie 2026, un număr de 62.287 de persoane (2.489 de lei pensie medie) şi pensie de invaliditate 391.661 de persoane (pensie medie de 1.084 lei), dintre care 45.974 de persoane pentru gradul I de invaliditate (947 lei pensie medie).



