Dezvăluiri

A luat foc Centrul de Copii și Juniori din Complexul Sportiv Municipal! Incendiul mușamalizat

Centrul de Copii și Juniori din cadrul Complexului Sportiv Municipal Târgu Jiu care aparține de CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu și care nu are autorizații de la ISU valabile din 2014, a luat foc. Evenimentul s-a petrecut marți seară, se pare de la sursele de curent care alimentează mașinile de spălat. Cu acestea se spală echipamentul sportiv, pregătit pentru fotbaliștii de la Pandurii.

Urmele incendiului au rămas vizibile deasupra ușii de la intrare în încăperea unde se afla spălătoria centrului. Chiar și ușa a fost afectată. Se vehiculează că incendiul a fost depistat de un angajat al clubului care supraveghea funcționarea mașinilor de spălat iar pentru stingerea incendiului, până la sosirea pompierilor, a folosit cinci stingătoare.

La sosirea pompierilor doar s-a consemnat incidentul, care nu a fost făcut public de ISU Gorj.
Motivele pentru care incendiul a fost ascuns sunt următoarele: centrul de copii și juniori pus gaj la ANAF nu deține autorizații valabile la incendiu, clădirea nefiind corespunzătoare pentru autorizații dar și că anual ISU Gorj a permis funcționarea centrului nesancționând niciodată centrul.
De altfel ISU a trasat sarcini de remediere dar niciodată acestea nu au fost respectate de club.
Ultima nefăcută a ISU Gorj este inducerea în eroare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din MAI. Mai exact, ISU a ascuns că acest club folosește pentru antrenamente și cazare sportivilor, clădirea care figurează și în dosarul de licențiere depus la Federația Română de Fotbal pentru ediția 2020-2021 Liga II de fotbal.
Pentru ca tolerează funcționarea unei clădiri care nu este sigură la incendii și care nu se poate autoriza, șefii ISU Gorj au ascuns acest lucru în fața superiorilor. Au motivat în schimb că pe 29 decembrie 2020, un salariat a declarat că acest obiectiv nu funcționează și este închis. Cel care a declarat acest lucru este Rădoi Ion, salariat la Direcția Publică de Patrimoniu și cu norma redusă la CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu.
Răspunsul este unul mincinos folosit și într-o petiție in care ISU Gorj era întrebat de ce permite funcționarea centrului fără autorizație valabilă la incendii.
Centrul nu se încadrează nici în normele de prevenire a SARS COV 2.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *